Loc de joacă pentru interior / exterior

15.000,00 lei

Titlu: Loc de joacă pentru interior / exterior

Noi părinți încercăm zi de zi ne organizăm în așa fel încât -i oferim copilului/copiilor noștri un timp pentru joacă ducându-i în parc sau la un loc de joacă în interior, însă știm de multe ori nu ne ies planurile așa cum ne dorim. Timpul, din păcate, nu ne mai ajunge, astfel dacă nici nu stăm aproape de un loc de joacă sau un parc ajungem tot mai greu și mai rar. Copiii în oarecare măsură înțeleg acest lucru, însă duc dorul de a merge și sunt triști.

Dacă v-am spune noi ne-am gândit la o soluție pentru această grijă? O soluție din care toți vor avea de câștigat, copiii vor avea mereu un loc de joacă al lor și părinții vor câștigă timp prețios în a stă cu ei, timp pe care altădată l-ar fi pierdut în trafic.

Achiziționarea unui loc de joacă pentru exterior sau interior va fi mereu o investiție bună și de durata, care va genera multe aspecte pozitive.

Părinții vor câștigă timp de calitate, iar timpul acesta îl vor petrece în confortul casei lor alături de copii. Copiii vor fi bucuroși pentru locul de joacă, își vor chema prietenii sau se vor juca împreună cu frații și surorile.

Locul de joacă oferă siguranță și locul ideal pentru dezvoltarea creativității și întărirea condiției fizice a copiilor.

Caracteristici tehnice:

- dimensiunile din imagine sunt 300 / 500 cm

- realizat din lemn masiv de paltin

- stâlpi de 8x8

- topoganul este realizat tot din paltin.

- lemnul este vopsit cu ceară de albine și lac natur.

Pentru orice modificări sau cereri speciale privind culoarea și dimensiunea vă rugăm să ne contactați utilizând formularul de mai jos sau telefonic la numărul de contact.